BYD

BYD Shark dă târcoale producătorilor auto din SUA

Un rechin se învârte în jurul unuia dintre cele mai mari bazine de profit pentru producătorii auto americani la nivel global. Compania chineză  BYD  își extinde raza de acțiune și portofoliul cu un pick-up hibrid.

Fără insigna de marcă, BYD Shark ar putea trece drept o mașină fabricată în America. În multe privințe, arată ca un pick-up mai mic de la Ford Motor, notează CNBC. Prezintă asemănări exterioare cu un Ford Explorer amestecat cu popularul F-150 – cel mai bine vândut din gama Ford în SUA timp de 48 de ani.

În contextul în care  Seagull – un hatchback complet electric – pornește de la doar 69 800 de yuani ( mai puțin de 10 000 de dolari) există temeri în rândul producătorilor auto mondiali că rivalii chinezi precum BYD, susținut de magnatul Warren Buffett, ar putea inunda piețele lor, subminând producția internă și prețurile.

Deocamdată, BYD nu a anunțat planuri de a vinde Shark în SUA, dar a intrat în țări în care General Motors, Ford și Toyota vând camionete pick-up, inclusiv Australia, Brazilia și Mexic.

În SUA, pick-up-urile sunt vehiculele de bază pentru producătorii din Detroit, reprezentând milioane de unități vândute anual.

Shark ”este un produs grozav, s-a vândut bine”, a declarat Jim Farley, CEO Ford. „Dacă vrem să fim un jucător global în domeniul pick-up,  așa cum suntem acum, trebuie să concurăm”.

BYD ar fi exportat mai mult de 10 000 de modele Shark în 2024. Se așteaptă ca astfel de vânzări să crească în viitor, pe măsură ce compania se pregătește să extindă producția.

Potrivit BofA Securities, BYD și-a crescut cota de export de la 2%, sau mai puțin de 56.000 de unități, în 2022, la 8% anul trecut, sau 350.500 de unități.

Exporturile au continuat să ajute BYD să își crească vânzările la nivel global la 4,3 milioane de vehicule în 2024, față de aproximativ 3 milioane cu un an înainte. Analiștii de pe Wall Street se așteaptă ca această cifră să continue să crească în 2025 până la 5,5 milioane.

„BYD începe să exploateze piața de peste mări cu modele convingătoare, foarte competitive și inovatoare, care ar putea deveni un al doilea motor de creștere pentru companie, contribuind cu 31% la creșterea volumului vânzărilor de vehicule până în 2030, subliniază Tina Hou, analist la Goldman Sachs.

Prețul  BYD Shark începe de la 44.000 de dolari  în Mexic. Este încă mult mai ieftin decât multe pick-up-uri hibride sau complet electrice din SUA. Se apropie de gama medie Ford Ranger și Toyota Tacoma.

Tags
Close