Quantcast
Dacia Duster ce pare pregătită pentru război – Auto 4×4
Dacia

Dacia Duster ce pare pregătită pentru război

Un tuner german a adus câteva modificări Daciei Duster cu scopul de a o face și mai capabilă în teren. SUV-ul de la Mioveni dispune acum de anvelope agresive, bare metalice de protecție și un portbagaj metalic pentru plafon potrivit siteului, www.promotor.ro

Adesea lăudată pentru capabilitățile foarte bune în teren accidentat, Dacia Duster a devenit rapid unul dintre cele mai populare modele din gama producătorului autohton. Acest lucru a fost valabil de la bun început, odată cu lansarea primei generații. Dacia a găsit formula unui SUV de succes, care a ajuns la cea de-a treia generație.

Un dealer german specializat în modele Dacia a modificat Duster 2 pentru a fi un vehicul mai capabil în teren. Mașina a primit anvelope agresive, protecții metalice și un colant inspirat de vehiculele militare.

Dacia Duster 2 are o gardă la sol de 21 de centimetri, ceea ce nu este o valoare rea. În plus, consolele scurte și barele de protecție modelate pentru a oferi unghiuri de atac bune ajută mașina să poată parcurge și trasee mai accidentate. De asemenea, masa redusă și rapoartele scurte de transmisie compensează pentru cifrele de putere modeste.

Dealerul german Carpoint a creat un Duster inspirat de vehiculele militare, pregătit pentru expediții în natură.

La exterior, mașina a primit un colant de camuflaj, protecții metalice pentru bara frontală și pentru praguri, dar și un portbagaj montat pe plafon, pe care este montată o roată de rezervă. Vorbind despre roți, mașina a primit un set de jante din tablă echipate cu anvelope Yokohama Geolandar A/T.

 

Nu ne sunt precizate modificări de ordin tehnic, așa că, cel mai probabil, avem de-a face cu un tren de rulare nealterat. Exemplarul vândut pe Mobile.de are sub capotă motorul de 1,3 litri și 150 CP, cel mai puternic propulsor montat pe Duster, cuplat cu transmisia manuală cu 6 trepte. Tracțiunea integrală este și ea prezentă.

Lista de dotări include scaune încălzite, sistemul de infotainment Media Nav, cameră de marșarier, climatizare automată, oglinzi electrice și 4 geamuri electrice. După modificările aduse, acest Duster a fost scos la vânzare pentru suma de 34.990 de euro.

VIDEO:

Tags
Close