Pe 3 octombrie 1986, Gică Ozoiu s-a întors acasă din deplasarea scurtă făcută în China, pentru constatarea urmărilor incendiului care a distrus 200 de maşini ARO şi pentru descărcarea restului de autoturisme de pe vapor.
Mulţumit că incidentul s-a rezolvat fără a se imputa vreo vină Uzinei şi echipei care a supravegheat îmbarcarea autovehiculelor pe vasul care le-a transportat la Shanghai, Ioan Giuvelcă l-a chemat pe directorul tehnic Gheorghe Voinescu şi i-a cerut să-i caute „un loc bun” lui Gică Ozoiu. Oportunitatea s-a ivit numaidecât, deoarece conducerea Uzinei avea nevoie de cineva care să meargă urgent în Anglia, prin urmare, i s-au făcut formele de plecare. După ce i-a ieşit viza de Anglia, planurile conducerii pentru cel mai „umblat” dintre tehnicienii Uzinei s-au schimbat, acesta fiind trimis în Emiratele Arabe Unite, mai precis, la Dubai.
Înainte de a pleca în Emirate, a fost prezentat generalului de Securitate Emil Macri şi prim-secretarului Zamfir
La o săptămână după revenirea din Asia, într-o seară, pe când era acasă şi se pregătea de următoarea călătorie în afară, în interes de serviciu, a primit un telefon de la Petre Motrun, care îl chema în oraş, la biroul Securităţii. Locul de securist al Uzinei, deţinut în toată această perioadă de Vasile Baciu, a fost luat de Titi Motrun. O zi pe săptămână, făceau de serviciu la biroul din oraş securistul Uzinei, al Melanei, al Combinatului de Ciment şi, în seara respectivă, era rândul lui Motrun. Gică Ozoiu s-a conformat invitaţiei şi a mers la el, la sediul fostei Miliţii, unde a aflat că destinaţia i s-a schimbat, din Anglia, în Emiratele Arabe Unite, deşi obţinuse viza pentru Marea Britanie.
În foarte scurt timp, i s-au adus noile documente de plecare de la Bucureşti, după care a fost chemat la biroul directorului Ioan Giuvelcă. Acolo se mai aflau Constantin Zamfir, prim-secretar al judeţului, şi generalul de Securitate Emil Macri, şeful Direcţiei Contrainformaţii Economice din Departamentul Securităţii Statului. Directorul întreprinderii l-a prezentat pe Ozoiu celor doi, a căror curiozitate a fost dacă se va descurca în Emirate. Asta pentru că plecarea avea loc după scandalul cu Belgia, în care a fost implicat directorul Gheorghe Voinescu. „Tovarăşul director, mă descurc. M-am descurcat eu în Canada.”, a răspuns încrezător tehnicianul. „Acolo este de zece ori mai greu.”, a replicat Giuvelcă. „Zamfir, care pufnea în continuu, i-a zis directorului: „Măi Giuvelcă, mi se pare cam tânăr. Nu e cam tânăr?” „E, dar e iute!”, l-a asigurat Ioan Giuvelcă. Înainte de plecare, directorul i-a pus celui trimis în Emirate condiţia ca, în fiecare seară, la ora zece, să-l sune şi să-l informeze despre cum merg treburile.
Astfel, pe 26 octombrie 1986, interlocutorul nostru a luat drumul Orientului Mijlociu. Înainte fuseseră trimise 15-16 maşini la probe. Împreună cu Auto Dacia din România, importatorul din Dubai, un om de afaceri din cale-afară de puternic, crease o firmă, un „joint-venture”, intitulată Auto Dacia Midle East, care lua ARO şi Dacia. Ajuns în Emiratele Arabe Unite, Gică Ozoiu a făcut probele, care au ieşit foarte bine, asta pentru că a şi avut maşini bine pregătite. „Am derulat contractul… a fost un contract mare cu Emiratele Arabe, cu firma Al Habtoor.”, relata musceleanul, care a stat în această parte a lumii din luna octombrie a anului 1986, până în luna august a anului 1989. Aproape trei ani, în care şi-a luat un singur concediu, de o lună, în timpul căruia s-a întors în ţară, la jumătatea lui 1988.
Arabii au cerut sistem de aer condiţionat pe ARO
În baza acestui contract important pentru Uzină, se livrau în jur de 200 de ARO 244 pe lună. Între primele 16 maşini, care au mers la probe, au fost şi cinci ARO 10, care, însă, n-au putut să facă faţă, din cauza motorului mic. Două probleme de bază trebuia să fie puse la punct. Obligatoriu, pe autoturismele fabricate la Câmpulung trebuia montată instalaţia de aer condiţionat. Gică Ozoiu a recunoscut că nu era specializat în acest domeniu, deoarece la Uzină nu se făcuse aşa ceva. „Din acest motiv, l-au adus din Singapore pe Jim Morris, specialist în aer condiţionat, cu care am lucrat trei luni. Am adaptat pe maşina mea de probe – aveam un ARO 244 – sistemul de aer condiţionat. Am pus aer condiţionat, paralel, şi pe ARO, şi pe Dacia. La Dacia aveam un băiat de la Braşov, căci sosiseră şi vreo 50-60 de Dacii.”, ne-a relatat fostul tehnician al fabricii.
Pe măsura livrării loturilor lunare de câte 200 de maşini, au fost trimişi de la Uzină mai mulţi tehnicieni, dar şi câţiva şefi ai fabricii muscelene. Printre aceştia, Leon Miulescu, ajuns în funcţia de director comercial, cu care Gică Ozoiu se cunoştea dinainte. „Am stat o lună cu el acolo. Extraordinar de cumsecade.”, ni l-a descris el pe acest reprezentant al conducerii de la ARO. După o lună, Leon Miulescu l-a întrebat pe cine doreşte să-i trimită de la Uzină, mai cu seamă că, între timp, ajunseseră două-trei loturi de maşini, iar tehnicianul avea nevoie de colegi. „Patronul i-a spus lui Miulescu: „Când am semnat contractul, mi-ai promis două lucruri: că-mi trimiţi cele mai bune maşini şi cei mai buni oameni. Te-ai ţinut de cuvânt doar pe jumătate. Mi-ai trimis cel mai bun om, dar maşinile… aşa şi aşa.” „Lasă, că rezolvăm şi cu maşinile.”, l-a asigurat directorul Leon Miulescu.”, a continuat relatarea acestuia.
Întrebat de directorul comercial al Uzinei ce oameni îi trebuie, Gică Ozoiu i-a răspuns că are nevoie de doi mecanici şi un vopsitor. „Aveam probleme mari cu partea de vopsire. Suferinţa Uzinei ARO de aici i s-a tras. Ulterior, au venit cu cataforeza, cu sistem modern. Dar, atunci, încă se vopsea cu pistolul. Mi i-a trimis pe fraţii Petre şi Ion Bercaru, nişte băieţi extraordinar de buni, iar, ca vopsitor, pe Vasile Pădure. Necazul cel mare era că acolo nu se putea sta decât trei luni, doar pentru atât se dădea viză, după care trebuia să ieşi din ţară. Mie, care am fost primul, mi-au dat viză pentru trei ani, mi-au făcut permis de conducere de-al lor.”, a adăugat Gică Ozoiu, pentru care patronul a plătit o sumă imensă, o garanţie, pe care şi-o recupera la plecarea din ţară a musceleanului.
Pe colegi, după trei luni, trebuia să-i scoată neapărat din ţară. Îi ducea până în Qatar, unde stăteau 24 de ore, apoi se întorceau în Emirate, pentru încă trei luni. Astfel, Gică Ozoiu se ocupa şi de lucrul acesta, absolut necesar ca să-şi poată continua activitatea în condiţii bune. După angajaţii Uzinei amintiţi mai înainte, a venit şi inginerul Marius Popescu, al cărui merit a constat în faptul că a proiectat întreaga instalaţie electrică la ARO cu aer condiţionat, de acolo, din Dubai.
Patronul era importator unic pe toată zona Golfului de Mitsubishi şi Rolls Royce
Odată asimilat kitul de aer condiţionat, a fost dată o comandă de 800 de seturi din Singapore, care au fost expediate direct Uzinei. Din Dubai au fost trimişi doi specialişti, care, împreună cu Jim Morris, urmau să le monteze în ţară. În mod normal, ar fi trebuit să vină la Câmpulung pentru această operaţie şi Gică Ozoiu, însă patronul nu i-a permis să se întoarcă în ţară. Au fost trimişi, în schimb, doi angajaţi de-ai lui. Afaceristul din Dubai, unul redutabil, era importator unic pe toată zona Golfului de Mitsubishi şi Rolls Royce. Autoturismele ARO livrate business-man-ului din Dubai ajungeau, de asemenea, în toată zona Golfului. În Arabia Saudită, la Garda Regală, s-au livrat 200 de ARO 240, special pregătite pentru Armată. Maşini ARO au ajuns în Oman, în Qatar, în Bahrain, în toată zona Golfului. „Chiar şi-n Egipt au trimis de acolo. Le făceam pregătirea generală de vânzare la Dubai, după care el le vindea. Am făcut multe probe.”, ne-a povestit Gică Ozoiu.
În afară de Marius Popescu, au mai sosit în Emiratele Arabe Unite inginerii Andrei Grumăzescu, Ştefan Şendroiu, Vasile Samson, directorul tehnic, chiar şi directorul general Constantin Ivan, care îl înlocuise pe Ioan Giuvelcă, devenit director al Centralei de Autoturisme Colibaşi. În timpul şederii lui Gică Ozoiu în Emirate s-au rezolvat două probleme esenţiale: pentru prima dată, s-a montat sistemul de aer condiţionat pe ARO şi, la fel, pentru prima dată, a fost realizat ARO cu motor L30. „Primul motor pe care l-am montat acolo… eu l-am montat, cu mâinile mele. La sfârşitul lui decembrie ’87, a venit Cătălin Zmeu, de la Uzină, cu patru-cinci colete imense, de piese de schimb, cu avionul. A stat şi Cătălin Zmeu acolo – ţin minte că am făcut Revelionul împreună (venise şi soţia lui Gică Ozoiu) – şi, în primele zile din ianuarie, am montat primul motor. După ce l-am pus pe maşină, am făcut probe cu el… randament foarte bun.”, a fost un alt episod memorabil trăit în EAU.
Când a sosit la Dubai directorul Ivan, Gică Ozoiu s-a tot rugat de el să-l lase să vină acasă. Deşi acesta insista să rămână încă o lună măcar, tehnicianul nu mai voia, căci nu-şi văzuse copiii de atâta timp. Astfel, la sfârşitul lunii august 1989, s-a întors în ţară împreună cu Constantin Ivan, care era cam suferind de inimă şi, pe deasupra, îi era şi frică de avion.
În Malta putea să rămână până în zilele noastre
Revoluţia din Decembrie 1989 l-a prins în România, după care, în luna iunie a anului următor, a plecat în Malta, pentru trei luni. În această ţară ajunseseră 50 de autoturisme ARO 10. Tehnicianul muscelean avea numai diurnă, care se mai mărise un pic faţă de perioadele anterioare petrecute în străinătate. Contractul cu Malta a fost încheiat în aşa fel încât, dacă se mai cumpărau încă 50 de autovehicule, lui Ozoiu i se făcea ordin de deplasare permanent şi i se dădea şi cazare. Fiindcă treaba a mers bine, maltezii au comandat încă 50 de maşini şi, automat, se îndeplinea prevederea din contract, ca să i se achite şi cazarea. Astfel, în Malta a stat din 15 iunie 1990, până în septembrie 1991, şi ar fi putut să mai rămână, fiindcă angajatorul îi făcuse permis de muncă şi acte de rezidenţă pe trei ani. Ar fi putut să fie şi acum în Malta, însă a ales să se întoarcă în România, ca să-şi ajute soţia, având casa în construcţie, iar copiii, la şcoală.
La Uzină, i s-a dat în primire formaţia de la Finisări, care lucra la pregătirea de vânzare, dar numai pentru câteva luni, din septembrie 1991, până în februarie 1992. În luna februarie a acelui an, a fost încheiat contractul cu Angola. Un olandez, Van Vliet, a făcut o comandă consistentă de ARO, pentru Angola, prin Eurial Piteşti, unde director general era Paul Schiaucu. După ce maşinile au fost pregătite de livrare, în Angola au fost trimişi şapte angajaţi de la ARO: Gică Ozoiu, Petre Bercaru, Ştefan Şendroiu – împreună cu care a mers şi în Emirate – Petre Ţiplea, Dumitru Gheorghe, Dan Lixăndroiu şi Victor Stan.
