SsangYong RextonSUV
Test Drive cu SsangYong Korando
Am avut nevoie de o aprobare specială de la constructor pentru a putea conduce în afara orelor de funcționare pe noul pod de peste Dunăre de la Brăila, al treilea cel mai mare pod suspendat din Europa, însă toată procedura a meritat pe deplin. Traversarea impresionantei construcții a reprezentat cu adevărat un moment special, am simțit o doză de aventură, având drumul în exclusivitate pentru mine. A fost, cu siguranță, o oportunitate rară, iar SsangYong Korando s-a dovedit a fi partenerul de încredere pentru această călătorie specială.
Pe lângă emoțiile aduse de traversarea podului, am avut oportunitatea de a evalua performanțele modelului SsangYong Korando într-un mediu distinct. Simțeam cum mașina răspunde controlat și sigur pe șosea, oferindu-mi încrederea de a mă bucura de priveliștea uimitoare și de experiența călătoriei în siguranță.
Pe măsură ce am avansat pe drumul spre pod, am simțit că mașina se potrivește perfect cu nevoia mea particulară de a avea un portbagaj generos, având în vedere caracterul său de SUV de familie. Spațiul generos din interior și versatilitatea sa m-au făcut să mă gândesc la o mulțime de aventuri pe care le pot întreprinde cu familia și prietenii, oferind totodată un sentiment de eleganță și stil în călătorii. Cel mai mult m-a impresionat rapiditatea cu care funcționa sistemul de răcire din scaune.
Experiența pe drum s-a concentrat în principal pe șoselele și traseele din București până în Brăila, astfel am putut explora performanțele și caracteristicile mașinii pe drumurile urbane și interurbane din zonă, dar și pe autostradă. Astfel, am avut ocazia să-mi formez o părere obiectivă despre manevrabilitatea, confortul și caracteristicile mașinii în mai multe scenarii, în care mașina s-a descurcat excelent. Motorul lui SsangYong Korando este foarte silenţios şi nu transmite vibraţii.
De cum m-am așezat la volanul lui Korando, am simțit imediat o conexiune puternică cu acest SUV de familie cu o istorie impresionantă, Korando fiind cea mai longevivă gamă de modele a constructorului sud-coreean, lansată în 1983. Am știut că voi avea parte de o experiență cu adevărat deosebită.
Privind din perspectiva unei femei, am apreciat designul atrăgător al modelului. Nuanța Grafit Platinum a caroseriei subliniază eleganța și rafinamentul acestei mașini și, cu siguranță, a adăugat o notă elegantă întregii experiențe. Pe lângă designul exterior impresionant, interiorul mașinii a fost un adevărat refugiu confortabil pe tot parcursul drumului. Scaunele oferă susținere și confort optim, iar sistemul avansat de divertisment și infotainment a menținut o atmosferă plăcută în timpul călătoriei.
Cei patru cilindri și 163 CP ai motorului 1.5 Turbo GDi au confirmat repede că va fi un partener de încredere la drum. De asemenea, ceea ce m-a încântat și mai mult a fost faptul că Korando a obținut maximumul de cinci stele la testul EuroNCAP, dovedind că siguranța mea și a pasagerilor va fi întotdeauna o prioritate. Totuși, în ciuda performanțelor excelente și a experienței plăcute de condus, am remarcat că modelul SsangYong Korando în versiune cu tracțiune integrală poate avea un consum mai ridicat de combustibil, dar am uitat repede de acest mic inconvenient, deoarece echiparea Style Plus include și transmisia automată Aisin, care a făcut ca această călătorie să fie o plăcere.
Un alt aspect important la acest model este garanția extinsă de 5+5 ani, până la 150.000 km. Acest lucru îți întărește încrederea că producătorul stă în spatele calității și fiabilității mașinii.
Însă ce mi-a captat cu adevărat atenția este faptul că dealerul din România va aduce în curând Korando e-Motion – primul SUV electric al mărcii. Bineînțeles că trebuie să încerc și acest model și să revin către voi cu un feedback despre cum poți beneficia de economia și valorile ecologice ale unui propulsor pur electric, păstrând totuși caracterul practic și versatilitatea de care Korando beneficiază din plin.
Verdict
În concluzie, SsangYong Korando s-a ridicat la nivelul așteptărilor. Cu un design elegant și performanțe impresionante, acest spațios SUV merită, cu siguranță, să fie luat în considerare de către oricine caută o mașină versatilă și de încredere și care oferă totodată un raport preț/calitate imbatabil. Experiența a fost una cu adevărat deosebită și memorabilă, combinând senzații unice și o oportunitate rară de a lua parte la ceva special.
SURSA: https://www.auto-bild.ro/